Adevarul credintei | Bioetica | Familia crestina | Sf. Liturghie | Sf. Taine


Dezvoltarea Sfintei Liturghii in primele secole
Pr. Florin Botezan

Sfanta Liturghie este un organism spiritual viu, in continua evolutie, si nu o relicva a istoriei

Multi crestini ortodocsi cred ca Sfanta Liturghie a fost de la inceput asa cum o cunosc ei astazi. Dar, cu toate ca in ultimele secole Liturghia nu a cunoscut schimbari semnificative, aceasta nu inseamna ca forma ei de azi este fixa si neschimbabila. Sfanta Liturghie este un organism spiritual viu, in continua evolutie si nu o relicva a istoriei. In decursul veacurilor ea a evoluat de la simplitatea originara la bogatia de azi. Dar aceasta evolutie nu a insemnat o indepartare de la adevar, asa cum incearca sa argumenteze unii eterodocsi, ci o crestere fireasca, expresie a lucrarii Duhului Sfant in Biserica, o dezvoltare a elementelor esentiale pe care le gasim de la inceput in structura Liturghiei.

Sfanta Liturghie a fost intemeiata de Mantuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taina

Sfanta Liturghie a fost intemeiata de Mantuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taina cand "a luat painea si, binecuvantand, a frant si a dat ucenicilor sai zicand: Luati mancati acesta este trupul Meu. Si luand paharul si multumind le-a dat zicand: Beti dintru acesta toti, Ca acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor" (Mt. 26, 26-28). Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca precum si Sfantul Pavel precizeaza ca Mantuitorul a lasat Bisericii porunca expresa de a oficia Sfanta Liturghie: "Sa faceti aceasta intru pomenirea Mea" (Mc. 14, 22-24; Lc. 22, 19-20, I Cor. 11, 22-25).

Liturghia apostolica era mult mai simpla, insa cuprindea elementele esentiale care se vor pastra pana astazi

Dupa pogorarea Duhului Sfant, primii crestini, urmand porunca Mantuitorului, "staruiau in invatatura apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciuni" (FA 2,42) adica in slujirea Sfintei Liturghii care, inca de la inceput, a fost centrul vietii Bisericii, Taina actualizarii lucrarii mantuitoare a lui Hristos si a unirii depline cu El.

Desi in Noul Testament nu avem o descriere amanuntita a Liturghiei pe care o savarseau Sfintii Apostoli si urmasii lor, putem totusi ca, in lumina informatiilor patristice ulterioare, pornind de la citatul de mai sus (FA II,42) si de la alte texte nou-testamentare, sa reconstituim structura acesteia. Remarcam faptul ca slujba era mult mai simpla insa cuprindea elementele esentiale care se vor pastra pana azi si anume:

- adunarea in Biserica – ( vezi I Cor XI,18)

- " invatatura apostolilor "- lecturi si predici (vezi si I Tes V,27; Col IV,16; FA XX,7,11; I Tim IV,13; I Cor XVI,26) avand in centru impartasirea cu Dumnezeu Cuvantul prin cuvant. Aceasta parte se va dezvolta in Liturghia Cuvantului sau a catehumenilor.

- " frangerea painii si rugaciuni " – este ceea ce se va numi, mai tarziu, Liturghia Euharistica sau a credinciosilor.

Se faceau rugaciuni pentru diferite categorii de credinciosi (I Tim II,1).

Probabil crestinii isi dadeau si sarutarea pacii daca "sarutarea sfanta" pomenita de Sfantul Pavel (Rom 16,16; I Cor 16,20; II Cor 13,12; I Tes 5,26) este o aluzie la acest act liturgic.

Frangerea painii era inteleasa ca o actualizare, prin lucrarea Duhului Sfant, a Cinei celei de Taina. Ca urmare se implineau actele principale facute de Hristos la aceasta Cina:

- " a luat " – aducerea darurilor de paine si vin ( I Cor. XI,23 –26);

- " a binecuvantat " – rugaciunile de multumire si sfintire a darurilor (I Cor. XIV,16) rostite cu voce tare de intaistatatorul adunarii euharistice la care credinciosii raspund cu Amin exprimandu-si astfel adeziunea;

- " a frant " – frangerea propriu-zisa a painii prefacuta in Trupul lui Hristos;

- " a dat " – impartasirea generala cu Trupul si Sangele Domnului .

Prima descriere a Liturghiei Bisericii primare dateaza de la jumatatea sec. al II-lea d.H.

O suta de ani mai tarziu, la mijlocul sec. II dupa Hristos, Sfantul Iustin Martirul si Filozoful ne da cea mai amanuntita descriere a Liturghiei din primele trei secole:

"In asa-zisa zi a soarelui (duminica n.n.), se face adunarea tuturor celor ce traiesc la orase sau la sate si se citesc memoriile apostolilor (Evangheliile n.n.) sau scrierile profetilor (Vechiul Testament n.n.), cata vreme ingaduie timpul. Apoi, dupa ce cititorul inceteaza, intaistatatorul (episcopul sau preotul n.n.) tine un cuvant prin care sfatuieste si indeamna la imitarea acestor frumoase invataturi. Apoi, ne ridicam in picioare toti laolalta si inaltam rugaciuni; dupa care, incetand noi rugaciunea, [ne imbratisam unii pe altii cu sarutarea pacii – vezi cap. 65 – si] se aduce paine si vin si apa, iar intaistatatorul inalta deopotriva rugaciuni si multumiri, cat poate mai multe, la care poporul raspunde intr-un singur glas, rostind Amin. Si se da fiecaruia sa se impartaseasca din cele ce au fost consfintite prin euharistie, iar celor care nu sunt de fata li se trimite euharistia acasa, prin diaconi."

Structura Liturghiei Bisericii primare, sugerata doar de textele nou-testamentare, este expusa acum cu claritate si anume:

- Adunarea in Biserica;

- Liturghia Cuvantului (catehumenilor)

    -1) Lecturi din Noul si Vechiul Testament

    -2) Omilia (explicarea textelor citite)

- Liturghia euharistica (credinciosilor)

    -3) Rugaciunea generala pentru Biserica si lume

    -4) Sarutarea pacii

    -5) aducerea darurilor de paine si vin ("a luat")

    -6) rugaciunea de sfintire – anaforaua ("a binecuvantat") rostita cu voce tare de intaistatator la care credinciosii raspund cu Amin exprimandu-si adeziunea

    -7) frangerea painii ("a frant")

    -8) impartasirea tuturor ("a dat").

Dezvoltarea Liturghiei a dus la aparitia diverselor traditii liturgice

Aceasta forma originara a Liturghiei se va dezvolta treptat deoarece, in cadrul schemei de mai sus, liturghisitorii aveau o mare libertate de improvizatie in ceea ce priveste formularea rugaciunilor, stabilirea lecturilor biblice, introducerea unor imne religioase etc. Cu timpul s-au precizat anumite idei principale care trebuiau abordate, intr-o anumita ordine, in cadrul rugaciunilor, s-au generalizat anumite anaforale liturgice (rugaciunea centrala a Sfintei Liturghii) alcatuite de personalitati marcante ale vietii bisericesti si, mai apoi, in diverse regiuni, s-au stabilit chiar formule fixe ale slujbei individualizandu-se traditii liturgice. Intre acestea s-au impus cele specifice principalelor centre crestine: Ierusalim, Antiohia, Cezareea Capadociei, Alexandria, Roma.

In sec. IV-V Sfintii Ioan Gura de Aur si Vasile cel Mare alcatuiesc, pe baza traditiilor vechi, Liturghiile care le poarta numele, folosite pana azi de Biserica Ortodoxa

Anul 313 marcheaza incetarea persecutiilor impotriva crestinilor si inceputul unei epoci de mare inflorire in istoria Bisericii. In aceasta perioada are loc o unificare a ritualurilor liturgice marcata de alcatuirea, pe baza traditiilor vechi, de catre Sfintii Ioan Gura de Aur si Vasile cel Mare a Liturghiilor care le poarta numele, folosite pana azi de Biserica Ortodoxa.

In sec. IV-V, sunt alcatuite Liturghiile bizantine ale Sfantului Vasile cel Mare si Sfantului Ioan Gura de Aur. Dupa aceasta perioada evolutia Liturghiilor bizantine consta in principal in dezvoltarea punctelor carora, in schema primara, le corespund "actiuni fara cuvinte", si anume:

- intrarea in biserica;

- sarutarea pacii;

- frangerea si impartasirea.

Sfantul Ioan Gura de Aur, arhiepiscop al Constantinopolului, originar din Antiohia, redacteaza la sfarsitul sec. IV – inceputul sec. V o Liturghie in traditia antiohiana care ii va purta numele. Lipsa unor marturii la contemporanii, istoricii, biografii si panegeristii acestui Sfant Parinte cu privire la alcatuirea Liturghiei a facut ca autenticitatea acesteia sa fie contestata. Dar s-a demonstrat ca rugaciunile sacerdotale ale Liturghiei si, in primul rand, anaforaua liturgica apartin Sfantului Ioan Gura de Aur care, preluand o traditie mai veche, le reformuleaza cu propriile sale cuvinte.

Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur s-a dezvoltat in continuare in ceea ce priveste acele "actiuni fara cuvinte" mentionate mai sus pana in sec. XIV cand patriarhul Filotei prin Diataxa sa fixeaza oarecum randuiala Liturghiei. Totusi anumite modificari vor avea loc si dupa aceea.

 

Liturghia Cuvantului ( a catehumenilor)

In vremea Sfantului Ioan Gura de Aur Liturghia incepea dupa intrarea episcopului cu citirile din Sfanta Scriptura (se citea din Vechiul Testament din Apostol si Evanghelie) intercalate de cantarea de psalmi responsoriali (prokimenon) si aliluia. Incepand cu sec. X-XI se cadea la cantarea Aliluia, inainte de Evanghelie. Din Vechiul Testament se citeau in special texte profetice. Din sec. VII aceste texte dispar. Rugaciunea de dinainte de Evanghelie nu apartine textului vechi al Liturghiei incepand sa fir rostita, cu voce tare, din sec. XI. Dupa lecturi urma omilia.

Partea de inceput al Liturghiei numita enarxa cuprinzand: binecuvantarea mare, ectenia mare, cele 3 antifoane, ecteniile mici si rugaciunile corespunzatoare sunt un si adaos ulterior.

  • Binecuvantarea mare apare pentru prima data in sec. XI;
  • Ectenia Mare . In sec. IV-V se afla dupa lecturile biblice si plecarea catehumenilor "respectand prioritatea actiunii divine in ordinea slujirii: numai dupa ce Dumnezeu ne vorbeste Cuvantul Sau putem raspunde in psalmodie si rugaciuni". In sec. IX-X este mutata dupa intrarea mica si inainte de trisaghion, iar din sec. XII o intalnim la locul de azi.
  • Antifoanele si rugaciunile lor dateaza din sec. VII-VIII. Sunt o reminescenta a vechilor litanii din Constantinopol unde, in anumite sarbatori, Liturghia se savarsea numai in anumite biserici.In procesiunile spre acea biserica se cantau psalmi insotiti, ca refrene, de anumite imne liturgice si se rosteau rugaciuni.

Pana in sec. XIV se utilizau ca antifoane asa-numitii psalmi antifonici (91,92 si 94). Acestia erau precedati de rugaciunile corespunzatoare fiecaruia rostite cu voce tare si incheiate cu ecfonise. Ca refren al celui de-al doilea psalm antifonic intalnim, din sec. VI, imnul "Unule-Nascut" atribuiti de unii imparatului Iustinian sau lui Sever de Antiohia. Mai recent s-a emis parerea ca acesta ar fi de fapt troparul Pastilor de la Ierusalim introdus de Iustinian in anul 535-536 in slujba Sfintei Liturghii la Constantinopol.

Din sec. XIV, in duminici si sarbatori, psalmii antifonici au fost inlocuiti de psalmii tipici (102, 145) si de Fericiri cantari proprii slujbei Obednitei sau Tipicei.

  • Intrarea mica

Intrarea mica are la origine actul aducerii de catre diacon a Evangheliei din schevofilachion, act care a capatat un sens simbolic – venirea lui Hristos Cuvantul in mijlocul Bisericii Sale. Rugaciunea intrarii se rostea initial la intrarea in Biserica. Cele mai vechi manuscrise italo-grecesti (sec. VIII-X) cuprind o rugaciune speciala a Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur diferita de cea de azi care a fost preluata de la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

  • Trisaghionul si rugaciunea lui

Trisaghionul se canta la intrarea procesiunii in biserica unde urma sa se savarseasca Sfanta Liturghie. Era precedat de rugaciunea trisaghionului rostita cu voce tare si de ecfonis. Ca si in cazul rugaciunii intrarii manuscrisele vechi (sec. VIII-X) cuprind o rugaciune speciala a Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur inlocuita mai tarziu cu cea din Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. Trisaghinonul este introdus in Liturghie la jumatatea sec. V fiind, potrivit legendei, revelat unui copil in timpul patriarhului Proclu al Constantinopolului (434-446) .Nicolae Cabasila il considera o creatie a Bisericii prin combinarea imnului heruvimic "Sfant, Sfant, Sfant …" (Is. 6,1-5, Apoc. 4, 8) cu Ps 41, 2.

  • Ectenia intreita este o rugaciune de origine mai noua deoarece, in perioada primara, rugaciunile credinciosilor incepeau numai dupa trimiterea catehumenilor, care, nefiind botezati, nu aveau dreptul sa se roage cu credinciosii. La origine ectenia intreita apartinea litaniilor de unde a fost preluata prin sec. VII-VIII si in Sfanta Liturghie.
  • Ectenia pentru catehumeni si trimiterea lor este veche, reprezentand rugaciunea pe care credinciosii o faceau pentru catehumeni dupa care acestia erau trimisi afara.

 

Liturghia euharistica

  • Rugaciunile pentru credinciosi

Vechimea lor este confirmata de canonul 19 Laodiceea (364-373) si de prezenta unei rugaciuni similare in Liturghia clementina.

  • Heruvicul – a fost introdus in sec. VI (574 )inlocuind Ps. 23,7-10 care era cantat mai inainte in timpul aducerii darurilor .
  • Rugaciunea heruvicului – este o rugaciune de pregatire a preotului pe care o gasim, cu textul de azi, in manuscrisele vechi la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.
  • Intrarea Mare – la origine consta in transferarea darurilor de catre diaconi din schevofilachion in altar. Dezvoltarea acestui ritual incepe in sec.V atribuindu-i-se tot mai mult o incarcatura simbolica.
  • Rugaciunea punerii inainte – apare in cele mai vechi manuscrise (sec.VIII-IX) fiind o pregatire pentru aducerea jertfei.
  • Sarutarea pacii – Este un ritual foarte vechi. In semn de impaciuire si iubire credinciosii isi dadeau sarutarea pacii (barbatii cu barbatii, femeile cu femeile, clericii cu clericii). Initial acest ritual incheia Liturghia Cuvantului, ulterior fiind transferat inainte de anaforaua liturgica. Din sec. XI este restrans la clericii din altar.
  • Crezul – Folosit la inceput in slujba Botezului a fost introdus in Liturghie potrivit traditiei in timpul crizei monofizite, mai intai de patriarhul (monofizit) Petru Fulo la Antiohia in anul 471 si apoi de patriarhul Timotei (512-518) la Constantinopol.
  • Anaforaua liturgica – Este centrul Liturghiei Euharistice, o rugaciune lunga, rostita in Biserica primara de protos, neintrerupt in auzul credinciosilor care se asociau la sfarsit prin raspunsul "Amin". Anaforaua este principala deosebire intre cele doua Liturghii bizantine si, dupa cum am aratat mai sus, s-a demonstrat ca ea apartine cu adevarat Sfantului Ioan Gura de Aur.

Introducerea unor imne cantate de credinciosi in timpul anaforalei si dorinta de scurtare a Liturghiei printr-o rostire mai grabita a rugaciunilor a facut ca, incepand cu sec. V-VI sa se generalizeze rostirea in taina a anaforalei ramanand doar ca anumite pasaje sa fie rostite cu voce tare pentru a orienta cantarea credinciosilor.

  • Axionul isi are originea in diferite imne care insoteau pomenirea nominala a Sfintei Fecioare, mai ales dupa erezia lui Nestorie, ca o manifestare a sentimentului de evlavie fata de Nascatoarea de Dumnezeu. Axionul obisnuit de astazi este, in ceea ce priveste a doua sa parte (Ceea ce esti mai cinstita…) irmosul cantarii a noua din Canonul de la denia din Joia Mare alcatuit de Cosma de Maiuma in sec. VIII. Dupa sec. X s-a adaugat partea de inceput (Cuvine-se cu adevarat) provenind din Muntele Athos).
  • Ectenia cererilor si rugaciunea - Prima parte a ecteniei si rugaciunea corespund descrierii Liturghiei pe care Teodor de Mopsuestia o face in sec. IV. Partea a doua (incepand cu cererea "Ziua toata") este un adaos ulterior.
  • Tatal nostru – Rostirea rugaciunii in acest loc ca pregatire pentru impartasanie este mentionata pentru prima data de Sfantul Chiril al Ierusalimului la jumatatea sec. IV. Sfantul Ioan Gura de Aur confirma prezenta acestei rugaciuni in Liturghia pe care o savarsea el la Constantinopol.
  • Rugaciunea inaltarii ("Ia aminte…") - este adaugata mai tarziu dar exclamatia " Sfintele Sfintilor " o intalnim inca din Constitutiile apostolice (VIII, 13, 10).
  • Caldura – Folosirea ei este strict simbolica si o intalnim cel putin din sec.VI.
  • Impartasania – In timpul Sfantului Ioan Gura de Aur, dupa impartasirea clericilor, episcopul sau preotul dadea credinciosilor in mana Sfantul Trup al Domnului, iar diaconul le dadea sa bea Sfantul Sange. Datorita abuzurilor si profanarilor la care se putea ajunge in acest fel, din sec. VII se introduce impartasirea cu lingurita. Tot din aceasta perioada dateaza practica amestecarii Sfantului Trup cu Sfantul Sange in potir.
  • Chinonicul – In timpul impartasaniei preotului si credinciosilor se canta la inceput un psalm intreg avand ca refrene Aliluia. In decursul timpului ritualul s-a dezvoltat pana la forma de azi.
  • Rugaciunea amvonului – A fost la origine rugaciunea de binecuvantare finala a Liturghiei, rostita de protos in mijlocul bisericii in timp ce binecuvanta pe credinciosii care, plecandu-si capetele, treceau pe sub mana lui si ieseau din biserica.

Toata randuiala care urmeaza reprezinta adaosuri posterioare intrate in uzul liturghiei dupa sec. VII-VIII .